Castiga cartea “Afacerea Rafael” de Iain Pears
AFACEREA RAFAEL
De Iain Pears
Colecţie: Suspans
Traducător: Alexandra Dănilă
“Afacerea Rafael” este primul volum din seria de romane poliţiste Misterele Italiene, a căror intrigă se petrece în lumea artei. Din această serie mai fac parte titlurile: The Titian Committee (1992), The Bernini Bust (1993), The Last Judgement (1994), Giotto’s Hand (1995), Death and Restoration (1996), The Immaculate Deception (2000).
Comisarul Taddeo Bottando, împreună cu adjunctul său, Flavia, de la departamentul de fraude şi furt de obiecte de artă, al poliţiei din Roma, se confruntă cu un caz incredibil. Un tânăr istoric de artă, Jonathan Argyll, arestat pentru vagabondaj în timp ce se strecura într-o mică biserică romană, afirmă că deasupra altarului acestei biserici se află o capodoperă de Rafael, ascunsă sub stratul unei picturi obscure de Carlo Mantini, un artist mediocru din secolul al XVIII-lea. Când tânărul englez îşi face cunoscută descoperirea, tabloul dispare, apoi reapare la Londra, de unde guvernul italian îl răscumpără la licitaţie cu un preţ exorbitant. “Il Generale” Bottando crede ca totul este o mare escrocherie şi, ajutat de Flavia şi de Argyll, începe o anchetă care dezvăluie rivalităţi politice şi interese financiare.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Pentru cine a fost corespondent Iain Pears?
Termenul de trimitere a răspunsului: 29 septembrie 2008
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail. Succes!
Participa acum la acest concurs !
Acasa.ro si DJ Planet.ro iti ofera in aceasta saptamana posibilitatea de fi castigatorul unei perechi de casti Technics RP DH 1200.
Premiul pentru cel mai senzational mesaj: Vorbeste cu prietenele tale pe forum si poti castiga: un Iriver Mplayer, 1GB, oferit de PCCenter.ro
SPEED RACER
Cu sânge rece şi albastru
BĂIEŢI TERIBILI
Universal Music te invita la concurs! Raspunde pe forum, in perioada 23 – 30 septembrie, la intrebarea : Cat de des cumperi cd-uri cu muzica?
Castiga un sejur pentru 2 persoane in Grecia de Revelion in statiunea Paralia Katerini.