Castiga cartea “Fault! Lumea secretă a organizaţiei FIFA”
“Fault! Lumea secretă a organizaţiei FIFA” de Andrew Jennings
Nicio persoană nu a reuşit până acum să pătrundă în domeniul secret al celei mai importante organizaţii a fotbalului mondial, FIFA. Până când a fost scrisă cartea de faţă. Autorul pune întrebarea de ce FIFA a amânat orice acţiune împotriva ISL, o companie de marketing cu probleme grave de “funcţionare” legală în economia de piaţă, acuzată că ar fi făcut “greşeala” de a fi reţinut 45 de milioane de lire sterline din fondurile care s-ar fi cuvenit să intre în posesia FIFA. El realizează o descriere amănunţită a mecanismelor alegerilor trucate, desfăşurate în spatele uşilor închise în lupta pentru obţinerea controlului la nivelul FIFA. Autorul desfiinţează miturile mediatice care domină această lume şi arată modul în care Germania a câştigat concursul care avea să decidă care va fi ţara organizatoare a Campionatului Mondial din anul 2006, povestind detalii necunoscute şi picante ale bătăliei murdare pentru alegerea gazdei Campionatului Mondial din 2010. Jennings a desfăşurat o muncă intensă de cercetare la nivelul întregului mapamond, el culegând, rând pe rând, piese dintr-un puzzle uriaş, din America de Nord, America Latină, Africa, Asia şi Europa. El a adunat probe de o forţă distrugătoare şi a reuşit să convingă personalităţi de prim rang din interiorul organizaţiei FIFA să îi mărturisească ceea ce au auzit şi au văzut în spatele uşilor închise. Cartea relatează povestiri şi întâmplări pe care FIFA le-ar dori să rămână necunoscute. O fermecătoare combinaţie de jurnalism de cel mai înalt profesionalism, excepţional talent narativ şi umor trist, această carte este cea mai importantă lucrare scrisă vreodată despre oamenii care controlează cel mai popular sport de pe planetă.
Andrew Jennings este un ziarist de investigaţie care şi-a câştigat o solidă reputaţie internaţională. Expozeul pe care l-a realizat în cartea The Lords of the Rings privind neregulile şi aspectele dubioase ale activităţii Comitetului Internaţional Olimpic este cotat printre cele mai valoroase 100 de cărţi pe teme sportive din toate timpurile în clasamentul realizat de publicaţia Sports Illustrated. Această lucrare a fost tradusă în 13 limbi şi i-a adus autorului o condamnare la cinci zile de închisoare, sentinţă pronunţată de un judecător din Lausanne, oraşul în care se află sediul general al CIO.
Jennings a scris pentru ziarele Daily Mail, Guardian, Sunday Times, Times, Private Eye şi Financial Times, precum şi pentru numeroase alte ziare şi reviste din întreaga lume. El a contribuit la realizarea emisiunii Panorama, difuzată de postul BBC în 2004, în care s-a descris corupţia care marchează activitatea CIO, fiind consultat la realizarea programelor World in Action şi Sixty Minutes, difuzate de canalul CBS.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Unde s-a desfaşurat Campionatul Mondial de Fotbal din anul 2006?
Termenul de trimitere a răspunsului: 8 aprilie 2008
Premiile urmând a fi acordate prin tragere la sorţi. Câştigătorii vor fi anunţaţi prin e-mail.
Participa acum la acest concurs !
Mai puteti participa si la urmatoarele concursuri :
Concurs adaugat in 26 martie 2008 in categoria Concursuri incheiate