Castiga cartea „Ereziile gnostice din primele doua veacuri” de Henry L. Mansel

Trăsătura distinctivă ce marchează gnosticismul în toate şcolile sale ca erezie religioasă, iar nu ca o simplă extravaganţă filosofică, este prezentă acestei idei a unei mântuiri sau răscumpărări a lumii, şi recunoaşterea, într-o formă pervertită, a persoanei şi a lucrării lui Christos ca luand parte la această răscumpărare.

Cunoaşterea profesată de Biserica creştină a fost o cunoaştere dată prin revelaţie divină şi acceptată în credinţă; orice altă pătrundere mai deplină în lucrurile divine ce poate fi obţinută prin studiu sau contemplaţie era admisă doar în măsura în care era în acord cu învăţătura revelată şi, dacă nu identică cu ea, măcar era o interpretare legitimă sau o explicaţie a acesteia.

În schimb, cunoaşterea profesată de învaţătorii gnostici era o cunoaştere menită să subordoneze revelaţia lui Christos speculaţiilor filosofiei omeneşti – o cercetare curioasă, ce caută o înţelegere a lui Dumnezeu, nu în lucrurile în care s-a revelat El însuşi, ci în lucrurile în care nu s-a revelat – o cercetare care, sub pretenţia de a oferi un înţeles mai adânc si mai spiritual revelaţiei creştine, şi-a dezrădăcinat de fapt propriul temei supunându-l unor teorii incompatibile cu primele sale principii – teorii inventate de oameni, provenite din filosofiile pagâne, şi făcând din aceste filosofii criteriul şi ţelul revelaţiei, în loc să privească revelaţia ca pe o dezvăluire făcută de Dumnezeu a acelor adevăruri pe care înţelepciunea omenească şi-a dorit să le vadă şi nu le-a văzut.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Câte capitole are cartea?

Termenul de trimitere a răspunsului: 19 martie 2012

Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs !