Castiga un ebook reader Kindle

Se apropie Sărbătorile de iarnă şi ne gândeam că a venit momentul să mai facem un concurs pentru prietenii noştri, pentru că nouă chiar ne place să dăm premii frumoase – ştiţi şi voi că nu e o plăcere mai mare decât să faci un cadou şi să vezi bucuria pe faţa celui care l-a primit.

Şi am stat şi ne-am gândit ce premiu să dăm şi ne-am dat seama că ar fi frumos să premiem cu un ebook reader Kindle Wi-Fi 6” E-Ink, pentru că sunt frumoase, portabile şi potrivite călătorilor şi călătoriilor.

Ce trebuie să faceţi ca să primiţi acest Kindle?
– să aveţi profil pe facebook
– să intraţi pe pagina noastră de facebook – www.facebook.com/HotelElizeu, să daţi un like paginii (dar noi deja ştim că ne-aţi dat like) şi să postaţi pe Wallul paginii răspunsul vostru la întrebarea: “Care a fost prima lectură din copilărie care v-a marcat tot restul vieţii

Concursul nostru durează o lună, de pe 15 Noiembrie până pe 15 Decembrie, iar pe 16 Decembrie vom anunţa câştigătorul. Să ştiţi că nouă nu ne place să ne trimitem cadourile prin poştă deci câştigătorul va trebui să vină la noi la o cafea şi un fursec ca să-şi primească premiul.

Deci, care a fost prima lectură din copilărie care v-a marcat tot restul vieţii? (răspundeţi pe facebook, da?)

Participa acum la acest concurs !