Dacă ai peste 16 ani, ai o pasiune pentru frumusețe și nu ai mai fost până acum reprezentant Avon, urmărește sfaturile de mai jos și poți câștiga!
Ai 47 de zile la dispoziție să termini cele 25 de probe!
Poți să le parcurgi în orice ordine dorești, însă nu pierde timpul! Unele probe sunt mai complexe și necesită efort suplimentar. În plus, nu toate probele sunt disponibile din prima zi. Pe unele le vei debloca pe parcurs, iar pe altele ți le vom dezvălui la momentul potrivit!
Sunt 23 de premii în joc!
Și ai multiple șanse să câștigi unul dintre ele. Asigură-te că la finalul competiției ai acumulat cele mai multe puncte și te afli pe primul loc în clasamentul general, pentru a fi eligibil pentru marele premiu.
Dacă la finalul concursului se află mai mulți concurenți pe prima poziție cu același punctaj, câștigătorii se vor desemna printr-o probă de baraj, comunicată ulterior de organizator.
Beauty, Social, Business
Dacă nu țintești la premiul cel mare, dar îți fac cu ochiul premiile pe categorii, adoptă o strategie pe una dintre direcțiile Beauty, Social sau Business, în funcție de domeniul care ți se potrivește. E ușor să identifici ce probe oferă punctaj mai mare pentru fiecare categorie! Urmărește culorile: Roz = Beauty, Turcoaz = Social, Albastru = Business.
2 probe au premii dedicate!
Oferim 3 kit-uri de răsfăț pentru cele mai votate 3 galerii din proba 15 (Slumber Party) și 10 seturi de make-up pentru machiajele pe care Roxana Minea, Make-up Artist Avon le va alege din cele înscrise pentru proba 13 (Machiaj).
Fără tragere la sorți! Premiem abilitățile, nu norocul!
Poți pleca acasă cu un Fiat 500 sau cu unul dintre celelalte premii.
E simplu: Cine are cele mai multe puncte la finalul concursului, câștigă.
Marele premiu:
Știm că te supără vântul care îți strică uneori părul, umiditatea care se mai joacă cu eyelinerul aplicat perfect și suntem total de acord, stilettos arată bestial cu aproape orice, însă nu sunt făcuți pentru drumuri lungi. Ne-am gândit că ai nevoie de ceva ce-ți va păstra lookul intact oriunde ai merge. Dovedește-ne că ești The Ultimate Beauty Expert, adică adună cele mai multe puncte, și marele premiu e al tău: un superb Fiat 500 Bianco, motor de 1,2l si 69 CP, perfect potrivit escapadelor tale urbane.
Premii beauty:
Știi tutorialele alea pe care le faci în fiecare dimineață în imaginația ta? Acum poți să treci la acțiune și să împărtășești tuturor secretele tale de frumusețe. Adună cele mai multe puncte pe această categorie și aparatul foto e al tău (aparat foto Canon EOS 700D)! Iar dacă ești pe locul 2 (ondulator Babyliss Curl Secret C1200E și uscător de păr BaByliss Pro Light 6610DE) sau 3 (placă de îndreptat părul BaByliss I-Pro ST387E), tot e bine. Avem grijă de părul tău!
Premii business:
Ai mereu un proiect la care lucrezi, îți vin idei pe bandă rulantă și ai o listă de cărți pe care vrei să le citești asemănătoare colecției de rujuri. Greu de inventariat, adică. Te ajutăm să îți termini proiectele și lecturile de oriunde te-ai afla cu premiile Business: un laptop 2 în 1 ASUS TP501UA-DN021T, o tableta Samsung Galaxy Tab E T561 și un smartwatch Pebble 301WH.
Premii social:
Nu te deranjează că lumea îți spune Selfie Queen, ai cele mai creative poze pe Insta și Facebook și nu e zi în care să nu vezi ceva ce ai vrea să suprinzi. Noi îți încurajăm darul de a vedea frumosul în orice și talentul de a-l surprinde într-un mod cât mai creativ cu următoarele premii: telefon mobil Apple iPhone 6S, un aparat de fotografiat digital Nikon Coolpix Waterproof W100 și o pereche de căști audio tip DJ Marshall Major White.
Perioadă de desfășurare concurs: 10 octombrie – 25 noiembrie 2016
Participă acum la acest concurs!