Fundaţia „Încrederea”, din Oradea, organizează, în perioada 5-9 iulie, două concursuri pentru tineri.
La primul concurs, intitulat: „Viaţa văzută prin gura sticlei”, sunt invitaţi să participe toţi tinerii orădeni cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani. Aceştia vor putea să exprime prin desene felul în care văd ei viaţa afectată de consumul abuziv de alcool.
„Al doilea concurs, cu titlul «Spune ce simţi!», se adresează, de asemenea, tinerilor orădeni cu vârste între 14 şi 19 ani şi constă în descrierea, pe o foaie de hârtie A4, a unei întâmplări care i-a afectat pe ei şi a avut legătură cu alcoolul. De asemenea, tinerii au posibilitatea să alcătuiască un eseu despre ceea ce simt ei atunci când se gândesc la consecinţele produse de alcool în viaţa omului, în familie şi în societate”, a declarat Radu Ioan, coordonatorul acestui proiect. Detalii concurs →