Titlul original: I served the king of England
Titlu românesc: În slujba regelui Angliei
Regie: Jirí Menzel
Distribuţie: Ivan Barnev, Oldrich Kaiser
Gen: comedie
An de producţie: 2006
Distribuit prin PRO VIDEO
În slujba Regelui Angliei , comedia lui Jiri Menzel, iese în sfârşit şi în format DVD, după ce a fost prezentat la festivaluri şi a rulat cu succes pe marele ecran. Pelicula, propunerea Cehiei la Premiile Oscar pentru Cel Mai Bun Film Străin – ne duce iar în trecut. Dar nu cel comunist, ci unul mai îndepărtat şi mai dramatic, al celui de-al doilea război mondial, aşa cum făcuse cinestul acum 10 ani şi cu „Câteva zile din viaţa soldatului Ivan Conkin”.
Regizorul nu se dezice de modelul mai vechilor personaje. Şi Dite din acest film, chelnerul cu faţă şi ochi de copil, calcă în picioare, cu nonşalanţă şi perfidă naivitate, toate regulile, canoanele, interdicţiile sociale şi istorice.
Gustul amar există, însă mult îndulcit de tonul dulce-acrişor şi de umorul tandru, atât de special, de unic şi de tipic valului cehesc, cu precădere la tandemul regizorului Jiri Menzel – scriiitorul Bohumil Hrabal.
Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Cu ce film a câştigat Jiri Menzel la Festivalul de la Berlin Marele Premiu, Ursul de Aur?
Termenul de trimitere a răspunsului: 30 aprilie 2008
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail. Succes!
Participa acum la acest concurs !