Castiga 2 tablete iPad 2 64 GB

Castiga 2 tablete iPad 2 64 GBParticipantul poate accesa site-ul web My Bic Lighter în perioada 1 iulie 2011 – 31 decembrie 2011, până la orele 00:00, (se ţine cont de data şi ora din ţara de reşedinţă a participantului). Pentru a putea lua parte la concurs, participantul trebuie să confirme apoi că are vârsta peste 18 ani şi să îşi selecteze ţara de reşedinţă.

Ulterior, participantul este invitat să ia parte la o demonstraţie a jocului pe un singur nivel.
Apoi, participantul trebuie să completeze un formular de înscriere cu următoarele detalii: Numele, Prenumele, Data naşterii, Adresa de e-mail, Confirmarea adresei de e-mail, Adresa, Oraşul, Codul poştal, Citirea şi acceptarea prezentului regulament de concurs.

Participantul va trece apoi la cel de-al doilea nivel şi va fi invitat să ia parte la jocul contra cronometru.
Va trebui să ajungă la sfârşitul celui de-al treilea nivel pentru a i se calcula timpul total petrecut la nivelurile 2 şi 3 (denumit în continuare „Timp total”).

Câştigătorii:
La sfârşitul perioadei de joc, va fi stabilit un grup de câştigători.
Aceşti câştigători vor fi primii 51 de jucători care au completat formularul de înscriere şi au obţinut cele mai bune rezultate la timpul total pe durata concursului.

Performanţele participanţilor se clasifică în funcţie de următoarele:
– Încheierea cu succes a ultimelor două niveluri (2 şi 3) şi viteza de încheiere a acestora (cronometru)

Premiul întâi este acordat participantului care încheie în cel mai scurt timp ultimele două niveluri ale concursului.

În cazul în care câştigătorul premiului întâi a fost recomandat de alt participant, respectiv, o persoană care a introdus adresa de e-mail a câştigătorului în formularul dedicat inclus pe site-ul web pentru a-i
permite să ia parte la concurs, şi acest participant va câştiga o tabletă iPad2.

Premiile al 2-lea până la al 51-lea vor fi acordate participanţilor de pe locurile 2 – 51 cu cei mai buni timpi totali după câştigătorul premiului întâi.

Câştigătorilor le vor fi alocate 51 de premii după cum urmează:
– premiul întâi: 1 (una) tabletă iPad 2
– premiul pentru participantul care a recomandat concursul câştigătorului: 1 (una) tabletă iPad 2
– de la premiul al 2-lea până la premiul al 51-lea, o boxă mp3 portabilă

Participa acum la acest concurs !