Cine nu a auzit legenda romantică a lui Orfeu şi Euridice? Versurile lui Virgiliu au imortalizat povestea celor doi în Georgice. Puţini sunt însă cei care cunosc importanţa rolului pe care îl joacă miticul Orfeu în legendele greceşti sau în artele şi în ştiinţele ce-i sunt atribuite de posteritate.

Orfeu a fost parintele credinţei panelenice, marele teolog, cel care a adus în Grecia riturile sacre ale adorarii secrete şi doctrina misterelor naturii şi ale Zeului. Grecii mărturiseau că lui îi datorează religia, artele, ştiintele atât sacre cât şi profane; şi de aceea pentru a trata subiectul pe care ni l-am propus în aceasta lucrare, va fi nevoie să expunem o teologie care „a fost promulgată mistic şi simbolic pentru prima dată de către Orfeu, apoi diseminată în mod enigmatic prin imagini de Pitagora, iar în ultimul rând expusă ştiinţific de către Platon şi discipolii săi autentici”.

Or, după Proclus, ultimul mare maestru al neoplatonismului, „toată teologia grecilor provine din mistagogia orfică,” adică altfel spus, din iniţierea în Misterii (Lobeck, Aglaophamus, p. 723).

Nu numai învaţaţii lumii antice atribuiau ştiinţa sacră aceleiasi surse, ci şi părinţii creştini care erau bine instruiţi. Orfeu nu trebuie însa privit ca un „inventator” al teologiei, ci ca un transmiţător al ştiinţei lucrurilor sacre în spaţiul lumii greceşti, sau chiar ca un reformator al unui cult existent care, chiar şi în vremurile vechi de dinaintea legendarului razboi troian, fusese atins de decadenţa şi neînţelegere.

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Ce altă carte de acelaşi autor a mai apărut la editura Herald?

Termenul de trimitere a răspunsului: 18 mai 2013
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail.

Participa acum la acest concurs !