Promoţia se va desfăşura de la data de 16 ianuarie 2009 până la data de 09 februarie 2009. Participanţii la această competiţie au posibilitatea să caştige marele premiu, în valoare de 15.000 euro. Premiul se împarte în mod egal între cei trei câştigători, membri ai trio-ului ce a rezistat în pat pe toată perioada stabilită, 02-09 februarie 2009.
Premiul este netransferabil şi poate fi ridicat în interval de 30 de zile, începând cu data de 16 februarie 2009.
Concurenţii la aceasta competitie trebuie să fie disponibili 24 de ore din 24, pe toată perioada campaniei. Ei au obligaţia de a face toate demersurile necesare pentru a obţine concediu, sau zile libere, astfel încât să fie disponibili pentru a participa la competiţie.
Toţi participanţii trebuie să fie supuşi unui examen medical. Radio 21 se obligă să ofere participanţilor examenul medical necesar inscrierii în concurs, in urma căruia aceştia vor obţine un certificat medical, care să ateste că sunt apţi pentru a participa la competiţie, din punct de vedere al afectiunilor de mai jos.
Participanţii trebuie să fie apţi fizic, şi să nu sufere de nici o afecţiune care să se înrăutăţească în timpul competiţiei: atacuri de anxietate, de claustrofobie, artrită la şira spinării, la spate, la gât, la genunchi, la picioare sau alte afectiuni similare.
Participantele trebuie să declare dacă sunt gravide.
Participanţii trebuie să anunţe Radio 21, referitor la toate medicamentele pe care trebuie să le ia.
Pentru a putea participa la promoţia TRIO BALAMUC, ascultătorii trebuie să completeze un formular de înregistrare pe site-ul www.triobalamuc.ro.
Dintre toate persoanele inscrise, Radio 21 va selecta intâi un număr de 15 echipe care vor fi supuse unui interviu la sediul Radio 21, în faţa unei comisii de jurizare alcatuită din reprezentanţi desemnaţi de Radio 21. În urma interviurilor, comisia de jurizare va selecta 5 (cinci) echipe semi-finaliste.
În săptămâna 26-30 ianuarie 2009, cele 5 echipe semi-finaliste vor fi invitate pe rând, pe parcursul a 5 zile consecutive, în emisiunea Fabrica DeMentă, unde vor fi intervievaţi de echipa din matinal şi de specialiştii competiţiei şi supuşi unor probe care să ajute ascultătorii şi comisia de jurizare să afle mai multe despre personalitatea fiecărui participant la competiţie.
Începând cu data de 30 ianuarie până în data de 1 februarie, pe site-ul www.triobalamuc.ro va fi disponibil un poll online în care ascultătorii vor avea posibilitatea să-şi exprime preferinţele.
Pe data de 02 februarie 2009, în cadrul emisiunii Fabrica DeMentă, va fi anunţat “trio-ul” finalist, selectat de comisia de jurizare ce va fi formată din experţii competiţiei şi băieţii din Fabrica Dementă.
Din acest moment cei trei vor fi conduşi în patul situat în incinta magazinului Băneasa Shopping City – unde işi vor petrece o săptămână, în perioada 02-09 februarie 2009.
Participa acum la acest concurs !