Castiga un set de reviste Body Mind Spirit Magazine

În căutarea echilibrului personal…

Preocuparea pentru armonie nu este un concept recent. Armonia a fost cautată încă din cele mai vechi timpuri. Astfel în cursul acestei căutări s-au născut tehnicile de relaxare chinezeşti cunoscute la nivel mondial. Aceste tehnici reprezintă doar o mică parte a conceptului ca întreg. Un întreg ce cuprinde în egală măsură trupul, mintea şi spiritul.

Body
Atunci când vorbim despre un trup armonios nu ne gândim mai doar la forma fizică perfectă. Analizând mai atent putem spune că armonia corpului este o soluţie aflată la îndemâna oricui. Ea este modalitatea prin care corpul nostru funcţionează la un nivel fizic ideal.

Mind
Felul în care gândim influenţează modul în care ne comportăm atât în societate cât şi faţă de noi înşine. Imaginaţia şi intuiţia sunt beneficiarii prioritari ai armoniei minţii. Pentru o reacţie echilibrată mintea trebuie să se dezvolte armonios învăţând să reacţioneze pozitiv chiar şi la stimulii externi nefavorabili.

Spirit
O persoană care îşi şlefuieşte comportamentul pentru a obţine admiraţia celor din jur este universal apreciată în toate culturile. Exprimarea mulţumirii chiar şi pentru cele mai mici favoruri, aprecierea unui lucru bine făcut, recunoaşterea efortului depus, oferirea unui zâmbet ca şi compliment sunt elementele unui echilibru spiritual al unei societăţi sănătoase din punct de vedere spiritual.

Pe scurt Body, Mind & Spirit Magazine – Invata cel mai bun stil de viaţă !

Ai acum ocazia să câştigi mai multe numere ale revistei de întreţinere corporală, mentală şi spirituală, în deplină armonie cu un stil de viaţă sănătos.Răspunde la o întrebare simplă şi poţi câştiga un set din revista ta preferată (numerele 1-11).

Pentru a participa la concurs, răspundeţi corect la următoarea întrebare: Care este sloganul Body, Mind & Spirit Magazine?

Termenul de trimitere a răspunsului: 28 august 2009
Premiile vor fi acordate prin tragere la sorţi, câştigătorii urmând a fi anunţaţi prin e-mail. Succes!

Participa acum la acest concurs !