Concurs de traduceri: castiga un iPad

Este momentul unui nou concurs pe Download Chip! De această dată, tot ce trebuie să faceţi este să propuneţi traduceri ale descrierilor de programe care există deja pe site, în limba engleză, şi puteţi câştiga un iPad nou-nouţ!

Noul concurs începe luni, 3 mai şi se va termina trei săptămâni mai târziu, pe 24 mai. Fiţi cu ochii pe site şi postaţi cât mai multe traduceri, pentru a vă spori şansele de a câştiga acest minunat premiu!

Competiţia începe luni, 3 mai, şi se încheie luni, 24 mai. Participantul care adună cele mai multe puncte la nivel internaţional, câştigă iPad-ul. Numai punctele strânse în ţara în care v-aţi înregistrat vor fi luate în considerare. Aşadar, nu încercaţi să acumulaţi puncte din alte ţări.

Pentru a lua parte la competiţie, trebuie să fiţi membru înregistrat pe site. Apoi, tot ce trebuie să faceţi este să strângeţi cât mai multe puncte până luni, 24 mai.

Există mai multe modalităţi în care puteţi să strângeţi puncte, însă numai punctele câştigate prin următoarele mijloace vor conta în clasamentul final:

Traducerea unei descrieri de program, în limba română

Editorii pot acorda puncte suplimentare de calitate pentru traducerile bine realizate.

Participa acum la acest concurs !