Castiga saptamanal un bax de bere Guinness, plus un pahar si o sapca asortate

Oare câţi dintre noi n-au savurat de-a lungul timpului o bere Guinness şi nu s-au întrebat despre cel care a fost fondatorul ei? O ocazie excelentă de a afla cât mai multe despre acesta a constituit-o recenta aniversare a omului care i-a dat numele (şi nu numai atât).

Pe 23 septembrie s-au celebrat, ca în fiecare an, viaţa şi faptele omului care a fost Arthur Guinness, născut în 1725, fondatorul berii cu acelaşi nume, antreprenor, vizionar şi filantrop. Dincolo de moştenirea sa remarcabilă, sunt mult mai multe lucruri în afara berii pe care el le-a făcut. Să o luăm în ordine.

Arthur s-a lansat în afaceri în 1752, la vârsta de 27 de ani, atunci când bunicul său, reverendul Arthur Price, i-a lăsat moştenire prin testament 100 de lire sterline. Patru ani mai târziu, fondatorul berii Guinness îşi deschidea prima fabrică de bere în Leixlip, aflat la doar 17 kilometri de Dublin, oraşul său natal. În 1759, Arthur Guinness a luat o hotărâre decisivă, dorind să revină în Dublin pentru a-şi construi propria afacere, urmând ca de destinele berăriei din Leixlip să continue să se ocupe fratele său mai mic. Aşa s-a scris, practic, istoria. Cu toate că acel an nu era tocmai bun pentru un berar, din cauza taxelor, Arthur a concesionat pentru 9.000 de ani un teren pe care se afla o fabrică de bere, întinsă pe patru pogoane, la St. James Gate. Arthur Guinness a murit în 1803, dar afacerea cu bere a rămas încă în familie. A lăsat-o fiului său, Arthur (1768-1855), şi mai departe, din generaţie în generaţie, astfel încât, astăzi, frumoasa bere neagră a crescut până la a deveni un simbol şi un brand mondial: Guinness.

Concret:
Aceleaşi patru ingrediente – orz, apă, hamei şi drojdie de bere – au fost folosite pentru a face berea Guinness din secolul 18 încoace. Culoarea rubiniu-închis şi gustul unic sunt date de orzul prăjit.
Circa 10 milioane de halbe de bere Guinness sunt băute în lume într-o zi; sau aproape 2 miliarde de halbe pe an.
Berăria Guinness a fost o pionieră în ceea ce priveşte exporturile, începând un comerţ constant cu Indiile de Vest în 1801.
Primele cinci pieţe din lume în vânzarea de Guinness sunt Marea Britanie, Irlanda, Nigeria, SUA şi Camerun.
Fabrica din St. James Gate produce anual 4,5 milioane hectolitri. Pe teritoriul fabricii se află Guinness Storehouse, al treilea brand popular din lume ca atracţie turistică.
Una din două halbe băute zilnic în Irlanda este Guinness. S-a împământenit ideea că berea este neagră, când, de fapt, are o culoare rubinie închisă.
Arthur Guinness avea mereu grijă de angajaţii săi: salariile erau mereu cu 10-20% mai mari decât salariul mediu din Dublin. Iar Arthur a continuat să se preocupe de bunul mers al lucrurilor inclusiv după vârsta de 70 de ani, când încă mai trecea pentru o oră sau două pe la fabrică.
O halbă de Guinness are mai puţine calorii decât aceeaşi cantitate de lapte semidegresat sau decât un suc de portocale.

Cum să torni berea perfect(ă):
1. Curăţă bine halba de bere – una marcată, preferabil, cu un logo asortat.
2. Ţine-o înclinată la un unghi de 45 de grade.
3. Toarnă berea – trage de robinet şi permite ca berea să umple halba – vei vedea cum începe dansul bulelor.
4. Instalarea – Permite bulelor de azot să creeze gulerul cremos şi superb de deasupra berii.
5. Ridicarea halbei – Berea s-a aşezat, cu o breşă distinctă între lichid şi guler, iar paharul este ridicat uşor pentru a crea efect.
6. Prezentarea – Oferă halba perfectă clientului înmărmurit de încântare şi treci la următorul.

Şi ca să alunece mai uşor pe gât informaţiile de mai sus, avem un concurs pentru tine. Săptămânal scoatem la bătaie un bax (cu 24 de doze) de bere Guinness, plus un pahar şi o şapcă asortate. Premiul se va acorda prin tragere la sorţi tuturor celor care răspund corect la o singură întrebare. Dacă ai parcurs cu sete textul de mai sus, ar trebui să-ţi fie simplu să ne spui cifra cerută.

Intrebare concurs: Câte halbe de bere Guinness sunt băute zilnic în lume?

Participa acum la acest concurs !